Deși cei mai mulți se consideră oameni religioși, iar foarte mulți declară că sunt creștini, adevărul este că Malawi are foarte puțini ucenici ai lui Cristos în adevăratul sens al Cuvântului. Multitudinea de religii și influența tradițiilor africane au creat un creștinism diluat, fără putere și fără direcție.
Una dintre cele mai mari nevoi spirituale de astăzi este ucenicizarea! Evanghelia a pătruns aproape fiecare aspect al societății, însă sunt foarte puțini aceia care o înțeleg și o practică. Malawi are nevoie de lucrători care să vină și să își dedice viața împlinind această parte a Marii Trimiteri: ”Duceţi- vă şi faceţi ucenici din toate neamurile, botezîndu- i în Numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfîntului Duh. Şi învăţaţi- i să păzească tot ce v'am poruncit” (Matei 28:19-20).
O altă nevoie foarte importantă este nevoia de evangheliști! Deși 70% din populație aparțin grupului Creștin (catolici, protestanți, anglicani, martori ai lui Iehova, etc), Islam a pătruns în Malawi într-un ritm alarmant. Aproape 20% din populația țării se declară musulmani, iar unul dintre foștii președinți ai țării, el însuși un musulman, a dorit să construiască câte o moschee la fiecare 20 km. Ca și în aproape toată lumea, musulmanii sunt un grup etnic încă neevanghelizat. Malawi are nevoie de lucrători care să vină și să trăiască Evanghelia printre ei și să le aducă Vestea Bună.
Câteva date concrete care pot fi oportunități pentru lucrare:
- Din pricina sărăciei, malariei și SIDA, media de viață în Malawi este de 54 de ani.
- Malawi are aproximativ 750.000 de orfani, un număr aflat în creștere cu aproape 65.000 pe an.
- Datorită economiei foarte slabe, aproximativ 59% din doctori își practică meseria în afara țării. Acest lucru înseamnă că sunt doar 2 doctori pentru fiecare 100.000 de oameni.
- 45% din populație este formată din copii sub vârsta de 15 ani.
- 48% din copii suferă de malnutriție cronică, iar 11% mor înainte să împlinească 5 ani.
- 11% din populație suferă de SIDA.
- Aproape 50% din fete se căsătoresc înainte să împlinească 18 ani.
- Cele mai multe fete își încetează studiile atunci când ajung la perioada pubertății.